Mi-a cam pierit ciripitu… imi aduc aminte de asta de fiecare data cand observ ca cineva a vizitat sectiunea “she said…” si-mi imaginez respectivu “vizualizator” dand ochii peste cap la ideea ca EU vorbesc, in fine scriu, prea mult. Era totusi cat se poate de adevarat la vremea rostirii.
In alta ordine de idei, hei, ai revenit vreodata al muzica veche? la obiceiurile de odinioara? Cred ca nici stand up-ul nu ma amuza intr-atat. stau de capu meu si rad prosteste [aceasta nuanta de prostie e inevitabila de vreme ce tocmai am mentionat capul *meu* ] la gandurile cumulate a ce-am fost, ce mi-a placut si cum speram sa fiu cam cum sunt azi, si ma alimentam cu orice ducea in acesta directie pe care azi ma aflu inca. De-as fi stiut… never mind, inseamna cert ca pot sa-mi propun sa fiu altceva, dar draga jurnalule sunt in pana de idei, privesc in gol si mi-e ciuda pe mine si rusine sa dau ochii cu oglinda din cauza ca nu, ca nu, ca NU! … ca n-am desenat decat cu creta o pista. si uite ca a plouat si eu sunt doar suma ideilor zburate de la mine. sunt, cum s-ar spune… blazata . ah!
