Reinvie uneori in inima mea sentimente de mult abandonate intr-o camaruta marginasa, intr-o debara poate. Atunci simt ca-mi zvacneste inima. De teama ca le-am uitat? De bucurie? Asa s-a intamplat de mi-a saltat inima astazi, in retrairea momentului cand o dulce prietena a plecat, acum cativa ani, in vacanta intr-o alta tara. Era noapte si eram departe de ea, dar m-a cuprins fascinatia aceea pe care o pastrasem pentru calatorii; era ca si cum plecam chiar eu. Orele acelea au avut o stranietate cumplita. Intre raze lunii, privita din balcon, farurile masinilor care toate se departau in momentul acela, glasul ei la telefon si regretul dorului la care fusesem condamnata pentru cateva zile, ‘in mine totul a imbracat forme absurde’.
Am uitat sa traiesc asa. Dar nu este totul pierdut. S-au ivit in zori rasete, pasiuni, prietenii, si m-am departat chiar eu, lasand in urma lumina asternuta pe asfalt a unor faruri; poate cineva privea in zare…
